tavanul
ramanea ca de fiecare data
calm
in goliciunea lui roza
ca un obraz neclintit
pe care umbrele copacilor din strada
se profilau jucause
pe scaun un aparat de radio
transmitea intr-un cadru stramt
muzica unui anonim din secolul unsprezece
ea aplecata asupra lui
nu vedea nimic
nu auzea nimic
el privea obrazul tavanului
pe care
umbrele copacilor
ca niste lacrimi
se prelingeau triste.