Locuiam singur
în două camere
într-una se auzea marea
în cealaltă mă auzeam eu

între ele un zid de șoapte mai vechi
pe care-l atingeam uneori
cu rama ochelarilor
ca pe un obraz… cuminte

gesturile tale se repetau
afară – dincolo de întuneric
înăuntru – dincolo de lumină
în aceeași jumătate de suflet:
asimetric…

în afara ultimei tale priviri
intoarsă în altă parte – desigur
tremuram o durere blândă
de frig adânc

locuiam peste noapte
între pereții de hârtie
ai păsării origami – prima lecție –
pe care n-am învățat-o niciodată

într-o miscare de rotație usoară:
e acasa, iubito, îți spuneam,
oriunde sunt singur…