Deschid încet pe tâmple sărutu-ți, de la capăt:
Mi-ajunge întâmplarea de-a umbră și de-a gând
Să-ngenunchez din umăr pe sufletu-ți în treacăt,
Să te supun ninsorii, flămând, tot mai flămând.

Mă-nsingurai pe nume, cu somnu-ți de cuvinte:
Purtam la glezne dansul înfășurat prea strâns,
Cântul fecund și ploaia, și tremurul cuminte,
Și, mai nicicând amurgul, în pași greoi de plâns.

Se moare de la capăt, cu mîinile întinse,
Aproape-mbrățișare, aproape inegal,
Þi-ating frenetic pleoapa cu marginile stinse,
Și mistui sărutarea-ți, prin clipă și banal.

30 septembrie 2003.