Te astept.
privesc amurgul din afara
ca si cum as privi viitorul.
Inima imi asurzeste auzul.
De ce nu vii? Speranta
Cu fiecare secunda
Deschide o noua petala de floare
Iti pandesc pasii,
trilul vocii, chipul,
parul matasos,
Te astept intreaga;

speranta moare cu fiecare secunda.

Unde esti?
te vreau, te vreau de mi se frange inima
vreau rasul tau ca flacara,
vreau mladiosul trup al tau
si stelele din par le vreau.

Cad intr-un fel de perplexitate,
ca o insula,
impresurata de furia valurilor, alunecand
imperceptibil...
oh, dorinta mea salbateca,
numai apropierea ta, dorinta,
buchet de nori miraculosi
despica piscul timpului in doua!
de ce nu vii, tu, inima de piatra?
stiu prea bine ca stiu ca stii:
Absenta ta e pentru mine ca o rana de moarte.
Ucide-mi toata primavara sufletului,
sa-nvat de la tine ca bezna de fier din adancuri
imi apasa gandul si suflarea:
sugruma mladita bietei sperante
si ma azvarle ca pe un ocnas
geloziei si tristetii, uraciunii vietii
si chinurilor dezamagirii.

Poate ca sunt nebun. Chiar sunt nebun,
sunt incredintat ca-s nebun de-a binelea

Dar nu pot sa intorc o corabie cu velele deja inaltate,
vantul din o mie de directii nu-mi ingaduie sa ezit -
n-am cum sa ma uit inapoi, soarta ma conduce!
Stiu ca in mod sigur ma poarta
pe drumul ranirii mele; dar

pentru tine, pentru tine,
accept cu placere durerea.

o fac nu doar din pasiune
dar si din cata ratiune mi-a ramas.

Nebun! Sunt in stare sa-mi distrug viata
ca sa misc inima unei femei!

M-as alege cu ce as putea, cel mult
cu o lacrima din ochii ei.
cu o tresarire de inima
si, desigur, cu un suras inghetat;
dar voi fi bucuros si asa, cat si de
vestea ruperii mele-n bucati ajunsa
in inima ei ca intr-o
piatra; ea ma ia drept
un soarece, un vierme,
si mie-mi face si asta placere!

Nebun de-a binelea, fara rezerve
ca nici dumnezeu n-ar putea sa-mi recupereze
inima nebuna, cum, uneori, pe Soldatul
din linia intai, generalul il aduce inapoi.

In zadar, totul e in zadar

Nu vii, dar nici nu-mi pot nega existenta,
desi in inima mea mocneste un foc.
Tanjesc dupa tine,
dupa parul rau, dupa surasul tau,
mainile si picioarele tale,
oricat de nebune, gandul si ruga
nu pot scurta cu nimic
distanta dintre noi!
amurgul de afara deja
se stinge-n neagra noapte;
de pomi spanzura turturi
si pasarile-au amutit din cantec
tacerea este micul univers.
Neintrerupt fac acele de ceas
semne misterioase.
Parca ar arata, parc-ar compatimi,
parc-ar batjocori.
Si fiecare bataie pentru ora
e ca pamantul azvarlit pe inima-mi in groapa.