Pe de o parte lumina era,
ne prindea,
ca doua toarte de amforă,
peste toate îmbrățișările.
Pe de altă parte bezna adâncea
vorba,
pe fiecare cuvânt creștea câte
un fir de iarbă,
învăluind toate săruturile.
Sentimentele se ascundeau,
respirând adânc,
pe după un colț de lumină
sau de umbră,
tocmai când noi
eram în partea Cealaltă.
Și toate îmbrățișările
și toate săruturile
și tot
se îngustau nefiresc
sau se lărgeau dincolo de noi
culegând fluid,
înainte și înapoi,
mareea luminii,
de fiece parte,
de fiece cântec sau grăunte de nisip,
de fiece părere de rău,
de fiece anotimp,
de fiece an, de fiece timp...