(...)

2

cum amestec eu cuvintele
cum fac din ele o pasta
buna de pus pe paine
cum aud eu barna troznind
cum ma impiedic de toate nimicurile
cum mana mea lasa jaluzeaua sa cada

vorbe atat de stramte
ochiul atat de urias

cu fiecare zi ne apropiem
chipuri vesele sanatoase
fara incetare ne apropiem
daca ne-am aseza
la umbra unui pin
ne-om trage sepcile peste ochi
am opri timpul
ciuperca alba scorojita de lene
crescand din miazma apropiata

(imi amintesc de gura mea
de trupul meu
ca inceputul acestui munte
zarit cand nu te astepti)

mama s-a stins intr-un pahar
asezat pe pervazul ferestrei
voia sa zboare
pana ce bratele au ajuns milioane de brate
asezate in ordinea lor

un tren trecea
priveam sinele goale
tata venea acasa odata cu noaptea
alb de spaima isi pipaia carnea

pe crestele uscate ale vanturilor
viata atat de scurta
intre doua versante
o voce vorbind
cu echivocul altei voci
aici lumea cu neasteptatul ei zilnic
dincolo pietrele umpland noaptea
pisc al ochiului stins
sub pleoapele nemiscate


4

ce greu animal intins pe plaja
dezbarat de orice rezistenta
gata sa primeasca poftele tuturor
ca o masa de nunta
acolo inchiriata inchisa
sub cornisele mari dupa gratiile
unde cantecul ramane
o coborare de anotimpuri
cine mai vrea sa priveasca
fata lunii scapata din ceruri
cum peste mahala se desearta deodata
asemanatoare topirii seului
cu sfaraituri sticloase

neliniste din toate partile
fete aparute in scuaruri
cu mers aducator de sange aspru
intre picioarele umbrite suspinului
pretentiile sufletului la caderea noptii:
voi afla patul unde
schimbam imparatiile
si legile
si unghiurile din care urechea noastra
presimte latratul stepei?

orasul ramane in urma
marile doctrine
raman agatate ca panzele de copaci
omul parcurilor cu miros de catran
grabit isi sfarseste drumul


6

cine se instraineaza venind
odata cu ziua
la douazeci si cinci de ani
mesele albe
frigiderul plin de sampanie
tanara casatorita
tiuitul crescand in degetele inrosite
raceala cetoasa inca o treapta
bataia surda a inimii
in culoarea molozului
opreste-te
in zgomotul statiei
totul se intuneca
ramai cu mana intinsa
spre usa care nu mai exista


7

du-ti bicicleta de-a lungul zidului
suna din clopotel si treci
printre oamenii care te privesc straini
ti-e somn si mergi cu ochii aproape inchisi
un porumbel paseste speriat
pe dara murdara a rotii
rasete in soare la fel ca ieri
copiii nisipul
un peste negru se zbate
sa iasa din apa
si domnii aceia se uita cum tu
fara nici un rost te opresti
din zece in zece metri
o sa vina ploaia te gandesti
o sa cada picuri mari
peste asfaltul incins