Cind toata innotam in lacrimi, mi-ai smuls un zimbet si-am stiut
Ca soarta iarasi da cu pietre si-ncearca sa-mi incurce pasii.
Am descuiat atunci trecutul, te-am scos de unde te-am avut,
Te-am innegrit cu un taciune si te-am strivit in pumni, ca lasii
Ba chiar te-am afumat c-o lampa si te-am ascuns in buzunar,
Gindindu-ma ca niciodata n-o sa-ti mai vad cuvintu-n ochi.
Dar tu, viclean, te-ai furisat, din zbor mi-ai smuls un zimbet iar,
Si l-ai pastrat, trofeu, in palma, scuipindu-l tandru de deochi.
Spre tine am urlat, turbata, ca o jivina incoltita
Vrind sa te zvirl in orizontul din care-odata-ai aparut.
Tu ai facut o plecaciune, galanta, ronda, plictisita,
Si de pe buze mi-ai smuls iara, in loc de zimbet, un sarut.