SAVE AS

Desperecheată bordura o ia pe după colț.
Niciodată n-a mai cotit atât de brusc
și atât de fără perspective
însoțind un trotuar atât de pustiu.

Ajunsă la felinarul din fața Clubului Amiral
bordura dă de turul pantalonilor tăi
căci tu șezi acolo zgribulit acoperindu-ți
cu fruntea și aburii gurii genunchii zdreliți după
nenorocirea din finalul nenorocitului joc de noroc
(totuși, zborul pe ușă e mai uman
decât zborul pe fereastră, nu?).

Bordura îți adulmecă buzunarele întoarse pe dos,
adulmecă foile împrăștiate din geanta
care continuă să vomite
alte și alte foi — tot mai palide și mai înspăimântate
de ceea ce ai reușit să-ți notezi pe ele,
apoi bordura ți se lipește ca o pisică
de pantofi minunându-se ce bine i-ai lustruit venind încoace
și că în general ești la cravată, ai batistă și ceas
și nu duhnește deloc de la tine a nici un fel de țigări, a nici un fel de vodcă...
O asemenea mândrețe de cetățean nu e bine să șadă și să
scâncească pe bordură, că e păcat...

Așa că bordura te ia cu răceală la fund și te ridică-n picioare,
te așteaptă să-ți aduni de pe jos poeziile
inclusiv colțul de ziar pe care ți-ai notat unde mai poți da de tine
când nu te găsești nicăieri http://www.poezie.ro/autor.php/m_id/006051
și-ți zice bordura: "Urmează-mă!".

Și tu pășești pe spinarea ei rece de șarpe urbanizat
și cine te vede își zice că uite e frig și e noapte
și au sosit arlechinii,
au sosit arlechinii și ne ocupă toate bordurile...

Tu nu te gândi la ce spune lumea
că îți pierzi echilibrul —
gândește-te la bordură și la pantofii tăi
care niciodată n-au mai lucit cu atâta dăruire