Suspini,cenușă cetate cu-artere ciobite
și spaime-atârnând în copaci,
ce aer nebun îți transpiră prin pori
când te-apleci în arcade și taci…

Liniște!vreau să te-aud putrezind,
prea multă materie să te simți împăcat,
te desfaci în târziii ce-ți umblă sub coaste
fără raclă și moaște…ca un sfânt apostat…

de-ar fi psalmii o floare, în piatră i-ai pune
să plângă și-aceștia în zbuciumul surd
suspini, cenușă cetate cu-artere ciobite
cu trupul bolnav și cu visul absurd…