E-o liniște, o liniște precară,
Un vânt încarcerat între culise,
Un semn de-o veșnicie, vrând s-apară
Când ai să lași ferestrele deschise.

E-o ordine, o ordine în toate,
Un Solitar în drum spre împlinire,
Un semn predicător de voluptate
Când celelalte nu duc nicăire.

E-o vorbă, vorbă pusă pe hârtie,
Un nor cu nor ce dă de se-mpreună,
Un semn prevestitor de-o erezie
Când vremea coaptă cade în furtună.

E-o liniște, o liniște obscură,
Un nod mocnit, înțepenit în gușă,
Un semn că am atins o cotitură
Când ți-am bătut, cu mâna grea, la ușă.

(Din volumul: CONFESIUNI
PENTRU DOUA GENERATII)