Scâncetul grădinii se ridică în tremolouri spiralate
și izbindu-se repetat de întunericul prematur
se răsfrânge în tunete tot mai răgușite
și rare.
Ca niște păsări de pradă smintite
fulgere îndrăznețe se reped, cu fruntea înainte, în picaj
răsfirând capilare fine și fluorescente
pe brocartele grele ale nopții.
Cerul, răsturnat prea jos pentru un cer
și pământul,
încovoiat prea sus pentru un pământ,
aproape își ating spinările.
În sunete morse ploaia ne dojenește, blajină,
pentru singurătatea de noi în care am căzut.


Vino, dragul meu,
ia-mă în brațe și hai să poetizăm furtuna
continuu și semantic,
în sonete din linii și puncte,
până vom epuiza toate dicționarele.
E vreme de iubit!





22 octombrie 2003