agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-23 | | Înscris în bibliotecă de Florin DeRoxas
Săngele meu de lumină e beat,
dimineața și-a prăbușit în mine cupolele, dar în albia în care mama spăla, cupolă înnegrită de aburi . se strângeau toate rufele murdare-ale orașului, ale orașului blestemat. La stăpân, umbra-i măruntă se prelingea abia văzută pe lângă pereți, ochii ei mândri deveneau umili, acolo, în încăperile împodobite cu șterse fotografii înfățișând negustori grași lângă plopii lumânărilor de nuntă... În cămăruța cu ziduri arse și lumină bolnavă, cu aerul otrăvit de leșie și fum, mama găsea pentru mine vorbe de-alint, și mă-nvăța să iubesc minunea părelnică a florilor. Soarele nu licărea niciodată-n fereastra înaltă, dar ea m-a-nvăța să-l iubesc, să-l presimt, și când am împlinit șapte ani (era toamnă, cu ploaie și frunză uscată) a îmbrăcat cea mai uzată rochie a orașului blestemat și cei mai scâlciați pantofi și m-a dus, ținându-mă de mână, la școala de dincolo de calea ferată... Rămânea singură, singură în liniștea sură, ne despărțeam întâia oară și ea s-a depărtat, plângând, printre castani și plângea, cu plânsul bunicii și al sorei mai mari, așa cum plângeau femeile la țară, de două mii de ani, cu pumnii la gură...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate