Motto :
,,Copiii și copiii copiilor noștri”
Biblie II, 34, 7

Mai cred !!!
Închistat într-o celulă vie a singurătății, plănuiesc idei ale avalanșei finale către lumină. Tremurînd în fața mea, mușc carnea otrăvită a ființei răstigite pe sine, și mă incriminez de nebunia de a fi gîndit la fericire. Orgia de a mă fi deschis în fața propriului suflet, inexistent, mă îndeamnă să-mi lungesc chinul de a satisface nevoia primordială de a-mi tăia venele, iarăși și iarăși. Dușmănit de toți, dar urît doar de mine și sacrificat de aceeași lumină ce se stinse la capătul tunelului, respir încă litera. Cea mai mare prostie este să te fi născut mort. Mă întreb dacă reprezintă și o fericire totală ? Atunci cînd mi-am zis că o să pot crea cenușiu, eram drogat de praf. Citeam ce-mi scriau acele ființe numite prieteni ... mă regăseam oarecum în unele cuvinte ale lor, iar dorința nebună de ai plagia era respinsă prin bunul simț. Eram prost. Sunt unul și astăzi. De fapt, nimic nu mai poate fi plagiat, pentru că totul a dispărut în momentul cînd cei ce-au creat acel ceva, au uitat de sine. Noi continuăm acea linie de vîrtejuri unde demonstrăm demența în sine a ideii de rasă. Nimic din ce gîndim și scriem nu își are rostul dacă o scrim sub influența cenușiului. Gîndește-te că doar azi ai avea puterea de a demonstra imposibilul – o teorie gîndită, lichifiată prin creier ar reprezenta nimic altceva decît o ieșire spre posibil. Turnată însă în haos, fără speranțe la renume și medalii, sacralizată de oameni, mutilată de timp și istorie, acea teorie ar fi însăși imposibilul. Să credem că această explicație a fost gîndită sau adusă de val preschimbîndu-și culoarea în cerneală ? Mai cred ...

Voi crede !!!
Drumul de azi nu mai permite admiterea teoriei de haos și perfecțiune. Iată de ce, credința în imposibil a dispărut la comanda celui care a propus-o. Eliberat din sevă, renasc spre dimensiuni limitate. Creez ce mi se arată, iar imaginea o văd în monede. Strigînd către propriul craniu, îl ucid de cîte ori îmi vine, iar tirania mea e mai presus de mine, și de tot ce există. Am fost născut să fiu rege, chiar dacă regatul stăpînit de mine se mărginește doar în piele și spirit (dacă mai există). Fericirea de a-mi stîrpi sufletul de fiece dată cînd mă cheamă dorința, îmi dăruiește posibilitatea de a comunica cu dansul, de a vorbi cu el, de a fi fericit. Iubit de mine, dar crucificat de toți care mă știu, mă bucur că exist. Cea mai mare nenorocire este să te fi născut mort. Mă întreb dacă reprezintă și o sinucidere ? Adaptați ușor (prin lapte și medalii) la noile cerințe ale vieții, noi susținem politica de tăcere și fericire pe care ne-o purtăm. Suntem uimiți de superbul glob în care ucidem și creăm. Noi nu dorim teorii imposibile despre imposibil, pentru că însăși creierul nostru a conceput viața de azi ca imposibil. Nu dorim o altă perfecțiune, noi o avem pe cea prezentă. Comunicăm cu noi și cu prietenii, de azi. Nu avem nevoie de absurdități unde ne acuzăm cenușiul de sclavie, trăim democratic, între lideri și clasa... mijlocie. Nu credem în risipiri a ideilor pe nisipuri . Tot ce vedem, analizăm și doar apoi ... scriem. Cu stiloul. Să credem că această descriere se referă la ziua de azi, sau de mâine ? Voi crede ...

Am crezut !!!
Renegat prin propriile greșeli, azi mi-am trăit destinul. Am înțeles că trebuie să ne mai învățăm să și pierdem. Corect, cred că ar fi trebuit să fie cerul pămîntul și nu invers, dar este prea ireal să discuți despre așa ceva. O societate de azi care ne inhibă impulsul creierului de a spune ce vrea, de a depăși o limită și o margine. Noi am refuzat să mai fim echidistanți, cînd am realizat că trăim. Doar un copil, inocent și neintoxicat cu tipare și formalități de-a gîndi, ar mai putea zice că Dumnezeu este acel moș bătrîn pe un stejar verde. Noi considerăm absurd tot ceea ce nu poate fi demonstrat altfel decît ne propun teoriile secerate din nimicuri în nimicuri și ideile generate din alți OAMENI. Iar dacă vrei să fii sus, învață-te să refuzi viața ta, o viață imaginară plină de eroi magnifici și salvări a lumii miraculoase din partea ta. Refuză să visezi, mumifică-ți ochii spre realitate, zdrobește-ți cenușiul de beton și nu mai crede! Nici nu te mai gîndi că o dată ... ai crezut ...