E toamna pana sub calcaie,
e ultimul menaj de vreme;
in linistea cu ceata de tamaie
cad frunze ruginite prea devreme.

Se arcuiesc in zborul necesar
puhoi de pasari intrupate-n aripi
si bate-un vant nebun, gregar
si-i aripi tot si tot e-ncununat cu aripi.

Pe geana soarelui-rasare
intarzie un strop de bruma
si-n revarsarea matinala de culoare
rasufla pastelata-ntreaga huma.

Paienjenii din vie panza isi stramuta,
caci maini vor cauta de fruct curand
si boabele grasute mai-mai ca stranuta
aroma-n frunze rasfrangand.

E toamna pana sub calcaie,
melancolia se serveste la pahar,
in linistea cu ceata de tamaie
o cioara-si exerseaza cantecu-i barbar.