Cine sunt eu? O floare trecătoare,
Un fir de iarbă, o frunză pe-ai vântului umeri,
O piatră ce se rostogolește-n vale
Și zvoană dă cât suntem tineri.

Cântecul meu atât de scurt e, Doamne.
De-ar dăinui pe veci să strige, să năruie
Granițe, munți, lanțuri, odgoane,
Vântul în pânzele libere să huruie.

Mă-nchin sfios, o, doamnă, adorată,
Inima stă să scape, zăgazurile sunt sfărâmate.
Și mă avânt pe creste ca acea săgeată
De eleați zvârlită în eternitate.

Din vraja ta sângele mai repede, versul netrudit
Și chezășia cercului care s-a întregit.