De poți să faci pe prostu’ când altul te repede
Făcând-o pe deșteptu’, și c-un cuvânt nu-l cerți,
De nu te-ncrezi în nimeni și nimeni nu te crede,
De-ți poți ierta păcatul, dar altora nu-l ierți,

De nu amâni o clipă un rău să împlinești
Și dacă minți mai tare când alții nu spun drept,
De-ți place în iubire cu ură să izbești
Și totuși îți pui mască de sfânt sau înțelept,

De te târăști cu viermii și-n visuri nu-ți iei zborul
Și numai interesul îl sui la rang de țel,
De părăsești învinsul și treci cu-nvingătorul
Și-i vinzi fără sfială pe amândoi la fel,

De rabzi să-ți afli scrisul și spusa tălmăcite
Drept adevăr să-nșele mulțimea oarbă și,
Când vorbele și fapta în vânt ți-s risipite,
Tu, dându-le la dracu’, poți altele scorni,

De poți să faci întruna dintr-un câștig o mie
Și patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ți plătești bănuțul luat cu datorie,
Dar tu să fii plătitul găsești că-i drept și demn,

De poți să-ți storci și gândul, și inima, și nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,
Și, sub nehotărâre plecându-te ca servii,
Când toți strigă „’nainte!”, doar tu să strigi „’napoi!”,

Dacă, stând în mulțime te-mpăunezi semeț,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Și pe dușmani sau prieteni, tratându-i cu dispreț,
Te faci că ții la dânșii, dar îi înșeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău
Și-n umbra lui te-nliniști ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său.
Vei fi între domni Întîiul, dar niciodata OM!

Kostas Varnalis – „Anti-Dacă”