poem sf

judecatorul de tacere
bate cu pumnul in muntele himalaya
si se intinde iar campia hindusa
spre pol
ce bucurie pe zei
se reped iar cu masini zburatoare in ceruri
si se uita la furnicile - oameni
alergand besmetici unii spre altii
nu-i iubire ci calcul diferential sau integral
dupa situatie
ca al masinilor automate
butoanele stau ascunse sub haine si sub piele
si devin pistoanele enorme ale templelor
falusuri de piatra cu flori si dorinte
apasa pe pedala din petale si lumina
si dansuri intind jos furnicile
sa fie vazute prin geamul cabinei
dar soarele e prea arzator
doar o impresie e ca jos oamenii
fac ceva si pentru zei
adica ceva in afara lor
dar nu pot si plang
trece nava uriasa si cei din cabina citesc
nastrusnicia spectacolului
fiind zei vad
si prefera atunci sa fie orbiti de soare
de acea multa lumina