Ochii tai ca doua lumi
Ca doua uriase planete
Rotindu-se in ele insele
Ca doua tunele
Incolacindu-se intr-un singur fuior
De lumina si intuneric
Contopindu-se intr-un fir
Izbucnind in petale rosii
Prefacute-n scrum si cenusa
Imateriala si impersonala
Dar ravasita de adierea primaverii
In fine turbioane de caldura si sclipire
Ca niste serpi innebuniti
Incolaciti si rascoliti
Si toti ca o impletitura aburind
Fiecare nod – lumina
Fiecare nod – intuneric
Asemeni unui univers pierdut
Neobisnuit, nemaivazut
In care
Sclipesc ochii tai.