domnisoara cu umbra albastra
se dezbraca de muguri in fata noastra
danseaza eleganta pe muzica lui motzart
coboara cele nouazeci si noua de trepte curband orizontul
si se sinucide in mod enigmatic

emotionante ploi verticale plang intr-o sala cu mese rotunde
apoi se retrag racorite inauntrul lor

de partea cealalta a oglinzii
o femeie ne face cu mana
si ne-arata drumul spre lumina
aceasta femeie imaginara
este maduva noastra prin care trec fara incetare
nesecate iluzii din sanul carora ne alaptam zi de zi unii pe altii