Zina îl zări afară
Dregînd oiștea la căruță.
Inima-i bătea să moară.
Ar fi vrut să țipe dară,
Se temea de-a sa măicuță
Ce-adormise cu fuiorul
În amiaza cea de vară.
"Arză-l dorul!"

"Blestemat să fii, Ionică!"
Murmură ea in năframă.
Apoi iute se ridică
Și se-nchină-n gînd cu frică
Și cu drag la ea îl cheamă.
Pletele-i curg destrămate
Buza-i albă, ca de teamă
Se tot zbate.

Seara cade somnoroasă
Peste ulița pustie
Fața-i alba-i cînd duioasă,
Cînd se schimbă dureroasă...
Să se ducă, să-ntîrzie...
Ieri s-a supărat pe dînsa
Că n-a vrut în crîng să vie,
Iar ea plîns-a.

...............................


Ale nopții raze toarse
Răsucite curg sunt in lac
Undele se zbat fricoase
Iar în juru-i mlădioase
Trestii albe se desfac
Și-i alină lung obrazul
Barca nuferi o îmbrac'
Doarme iazul.


El o vede cum coboară
Unduioasă dintre neguri
Și s-apropie ușoară
Și în barcă-i-se strecoară
Mirosind a cîmp și ierburi.
Ochi-i verzi încet se-afundă
În scîntei de ape tulburi
El s-avîntă.

Vălul argintiu al lunii
Peste visul lor se lasă.
Legănați de ape junii
Au lăsat gîndirea lumii.
Ea-l privește-n ochi sfioasă
Și se strînge-nfioarată
Și stăpînul gurii-l lasă
Fermecată...


Nebunește-apoi se sumlge
De la pieptul lui aprins
Dă să fugă, el o-ajunge,
Printre brațe i se scurge,
El o strigă cu glas stins:
"Stai, tu, Zină..." alergînd,
Da' departe ea tot fuge
Tremurînd.
.........................

Iac-a doua zi iar Zina
Stă la geam mai supărată.
"Zău, a lui fusese vina!"
Și nu-și mai găsește tina,
Ochii-s plînși și-i desperată.
Se descîntă și zîmbește
Și i-e dor să-l vad-odată
Că-l iubește...