Istorie

Privesc prin mine
Și-mi pare
Că nu sunt ceea ce sunt acum.
Îmi pare că prin ființa mea
Au trecut
Epoci de lupte cu zgomot,
Imperii, în sine-mi
Încă nestinse,
Ambiții și ură arzânde-n adânc.
Îmi pare că am fost cândva
Un păstor,
Ascultând în mine
Fluierul și foșnetul ierbii,
Aduse de vântul
Amintirii.
Pot să-mi imaginez
Că am fost în cosmos,
Jucându-mă cu soarele și luna
Sau că înotam pe lângă
Miliarde de pești
Pe fundul întunecat
Al mării.
Ce mă ține oare
Pe lumea asta?
Eu știu,
Și poate că știe
Și ea…