Rostuită în spirale
Arcuite ca un cântec
Dragostea-mi ieșea în cale,
Fermecată, grea de pântec.

Semănată cu dorințe
Încolțite peste poate,
Se strecoară prin ființe,
De nu știi cum o vei scoate.

Poate fi ca o fetiță
Cu surâsul de gutui,
Cu obrajii în arșiță
Și căldura Soarelui.

Poate fi chiar o culoare
Pe o floare dăruită
Sau, de vrei, o sărutare
Tremurată și subită.

Și, de vrei, e Universul,
Ce ‘nflorește printre pietre,
Peste care curge versul
Vorbelor dospite-n vetre.