de-atatea noptii ma-vart in linii,
si drumul meu e-nveselit de-un bland ecou
de fluturi ce-au mucegait din aripi Timpul...
de-atatea stele parca Cerul pica
intre noi stropind cu-o lacrima
mormantu-mi!
de-ateatea strazi din Iad si Raiul arde,
precum o flacara de raft, cazuta-n intuneric
plange ulmul portii Tale, primavara iar!
si trec in vantul unei amintiri
cum ai trecut si Tu,
cum au trecut si cei ce n-au mai cunoscut
pamantul primei zguduiri de lacrimi...
....................
de-atatea secole, orbecaind prin inefabil
printre stanci de Lut,
parca sufletu-mi se stinge...
de-atatea zile vestede si anotimpuri
mi-au ramas in ochi doar frunze...
si ochii Tai, nemarginiti de-adanci
ca niste matinale umbre zboara...
zboara peste Timp,
prin Cer,
zboara...
umbre!
si ce-s mai anii azi?
azi cand intre noi, vezi Tu?...
atatea lacrimi, mari format-au!
si cine-s eu acum?
de-atatea secole, orbecaind prin inefabil
am uitat cine sunt si de ce umbre
trec zburand...
zburand, asa cum viata Ta
poate mai zboara!


25.08.2001, Alba-Iulia pentru SIMONA HARCEAGA