ninge peste anotimpuri
cu arome fara de sfarsit,
se aseaza albul peste tine,
iar tu te pornesti spre infinit.

suna noaptea in cornul de luna
in care doar vantul sufla uneori,
lacul este trist si incarcat
cu boboci de gradina in zori.

mana ta o simt usor pe spate,
ma-nfioara si numai un gand,
c-ai putea pleca fara a te intoarce
ca o barza-n zborul ei plapand.

mangai nemiscarea lasata peste mine
cu o patimire fara de-nteles,
ma strapungi cu toata iubirea din tine
si ma lasi pierdut, fara de sens.

iarna este grea peste anii mei,
viscoleste a schimbari majore,
pentru eternitatea nelimitata
sau doar pentru cateva ore.

ninge cu arome de brazi in cadere,
prizonier eu sunt in singuratatea mea,
ma gandesc ca ar fi fost mai bine
sa va fi aparut numai ca stea.

visele mele zboara departe,
te ating in somnul care te-a cuprins,
ar putea sa fie realitate
sau ar putea sa fie numai vis.

este frig peste tot ce inca misca,
este cald in inimi sau pe langa ele,
daca n-ai fi vie langa mine
mi-ar fi mai frig decat le e la stele.

dar arde focul in soba care
casca guri de zmei spumegand,
iubirea noastra e atat de mare
ca n-ar stinge-o toata apa de pe pamant.