Zbeng !
cade de pe cal albina
târziu,
mă-nghesui langă Odoacru
ca-ntr-un meniu,
îmi intră sos pe după glezne,
cleios
ce baltă de speranțe e pe jos !

Mă ofilesc în circumstanțe
cu care nu am legatură,
mi se topește-n van dispretul
ca frișca de pe prajitură
și mă descalț a recreere
și-mi torn cu dreapta bautură;
nu-mi cade capul ca o poamă
de putred
ci de greu de somn,
mă-ntind pe masă,
lîngă sobă,printre cartofi piure
și-adorm

Visez că adormit pe masă,
visând că dorm visând ceva,
un fluture pe piept m-apasă,
maro, cu pupi de catifea...
atingerea îmi dă fiorul acut al scarbei
și-n stomac
o mie patruzeci de broaște
se cer afară : oaaac!

Încerc să mă strecor din visul
în care nu visam nimic,
încărunțesc pășind cu stângul,
unor nimicuri mă dedic,
îmi fac de lucru ipotetic,
în prea concret nu mă implic
și - dintr-o dată - parcă-i frig
sau parcă-i într-un fel aparte,
secvențe zmulse dintr-o carte
de aventuri sau de bucate,
cu sex, spaghetti și karate
și-un oarecare polonic,
ce-a fost scăpat odată-n ciorbă,
când era mic.

Mi-e timpul presărat cu vorbe,
cu tumbe
și cu prea puțin
și nici din vis
și nici din timp
cum nici din viață
nu-mi revin,
iar fluturul a-nnebunit,
îi trebuie să bea alcool,
îi trebuie să se îmbete,
să se așeze apoi muced
pe pieptul plin al unei fete,
să șadă-n dungă-n decolteu,
să amețească din greșeală,
și să alunece-ntre sâni,
extaziat pe pielea goală

Nu flutur ci calamitate
nu vis, coșmar pe săturate,
ce stranie perversă gânganie,
cât tupeu la asemenea pocitanie!

Vreau brusc și sincer să-l omor,
îi strig un - Bă! - persiflator,
îl iau intempestiv de gât,
mă tulbur fiindcă e urât,
îi trag un șut adânc în plex,
o palmă-i mătur din reflex,
îl scutur zdravăn de urechi
împrăștiindu-i pupi-n beznă
și când să îl apuc de gleznă
și să-l luxez
mi-e dat din vis să mă trezesc
și-mi pare rău căci regăsesc
pe jos albina încruntată,
calul pierdut, caldură mare
și-n dreapta - stând,
un oarecare,
chiar lâng-al naibii Odoacru,
în felul doi...