vezi, iubite,
trecerea asta grea, rectilinie,
de parcă am duce o zbatere de aer
în spațiul irisului,
de parcă am amâna toți bulbii ăștia locuibili
din care-ai sublimat
stările măsurabile ale tăcerii

vezi, iubite,
și ploile intră-n pământ,
și oamenii sunt lucruri transparente la colțuri
și nu rămâne nimic pentru că
tu nu esti dumnezeu, să rămână,
tu ești doar o locuțiune timpului meu
o fereastră spiralică,
și nu verbul pridvoric al sângelui

vezi, iubite,
am făcut pe din două curcubeul
și-acum se scurge-n pământ și diluția asta de cer,
hai pune mîna și coase capătul nostru de viață,
că dumnezeu se dă mereu un amărât de generalist
specializat doar în cardita iubirii