ce reală e tristețea!
cât de justă disperarea!
cum pălește frumusețea!
cât de jalnică e jalea!

ce-ai vrea tu, un nor becisnic,
călător pe cerul lumii,
să însemni mai mult ca alții
și să poți ce nu pot unii?

e periculos peisajul
e ambiguă natura
decât să pășești silabic
întregește-te de-a dura!

ce-ți dorești? un imn de slavă
să te-ascunzi pe după rimă
ori pe harta-ngustă a sorții
să stârnești vreo pantomimă?

când e unu rupt în stele
doi căzut în aventură
nu-nțelegi c-atât se poate?
de la trei în sus se fură!

ce aștepți să ți se-ntâmple
într-un timp ce tinde mut
către dincolo de tine
undeva în absolut?

dacă vrei abstract îți este,
dacă zici perfect se poate,
dacă-i plin e voie peste,
însă canci eternitate!

vino-ți, prietene, în fire
ce erou?
ce aventură?
ce ambiții de mărire?
ai să-mbătrânești cu lumea
și-ai s-ajungi o murătură!