Îmi iartă tristețea femeie
din cercul zăpezii dintâi
te-ntoarce pe mica alee
așa... în privire-mi rămăi

versul din noi ne imbată
versul de-afară e gol
frunza foșnește înceată
și ea în ultimul rol

din teiul legat dezlegată
de-aripa iubirii dintâi...
Îmi iartă tristețea femeie
așa... în privire-mi rămâi

în parc cu zapadă și piatră
închis e poetul dintâi
pe-aceeași scenă uitată
și el... în ultimul rol