Dorm
in nesansa de a fi pierdut inca un tren;
rumeg
pietre intre dinti, nu pentru a-mi proba calitati de orator,
ci pentru ca nervii mei se leagana pe o pinza de paianjen;
rostesc
imprecatii scornite de ratiunea acoperita de un val;
capul imi atirna greu,
gitul se comporta ca un resort depasit de evenimente...
Si nu se mai termina;
mai sint citeva rinduri
si ma voi iscali:
eu sint acela care si-a ucis vocatia;
numele meu...lipseste.