În profunzimea tăcerii mele,
Acolo unde nimicul devine vis,
Se află-o lungă sală de cristale
Ce-s ordonate-n fel și chip.
Acolo-n liniște se plimbă
Tăcerea mea cu mantie-albastră
Cu chip senin și părul alb
Privind la semne ce grăiesc.
Și-n semne de cristale
Citește-n rând în gânduri clare
A vremurilor rânduială
Ce se mișcă-n timp curgând.
Și nu e gând
Și nu e faptă
Ori o dorință sau speranță
Pe care ea să nu-l audă
Din ordonatele cristale.
Și tot ce mișcă pe pământ
Sau a mișcat vreodata
E-nscris acolo-n semne mici de-ndată;
Iar tăcerea mea le vede
Și le citește-n taină
Și vede astfel toate
Ce-au fost sau vor fi vreodată.
*
Numai o întrebare
Rămâne zăvorâtă.
*
Bătrânul albastru
Cu părul lui cel alb
Caută prin mii de coridoare
De cristale ce vorbesc
O taină adâncă.
Și nici un semn
Și nici o conformație
Nu spune nimic,
Nu arată nimic.
“Odată, Pământul era în lumină
Și oamenii o respirau
Și ea le era viața.
Dar lumina s-a desprins de Pământ
Și oamenii mor,
Și pe Pământ e întuneric.
Unde e lumina acum?”
“Aici pot toate să le citesc
Și nici o faptă sau înrâurire
Nu rămâne-ascunsă
Ci devine formă
Și-n semn eu o citesc.
Dar lumina vie
Niciunde n-o găsesc”
*
Și tăcerea cu ochi pătrunzători
Privește-n mii de taine
Ce-s scrise în simboluri.
Doar una singură, doar ea
Rămâne zăvorâtă vreme îndelungă.

Dar iată
O nouă imagine apare,
Undeva adânc,
Ea nu grăiește, nu este un semn
Ci doar o imagine mică.
Un pom, o alee
Ce curge-n pădure
Un susur și foșnet
Și voci în depărtare.
Bătrânul albastru merge pe cărare.
O colibă. El bate la poartă.
Și intră.
Înăuntru se vede o vatră albastră. Tavanul e rotund cu o gaură mică în centru. O femeie leagănă la sân un copil nou-născut. Copilul spune ceva mamei care îl lasă jos iar el vine spre bătrân cu un turmalin în mână. Bătrânul îngenunchează și privește cele două stele din ochii copilului. Le întreabă: “Unde este cerul?”. “Aici” răspunde copilul și-și lasă sângele ce-i curge din mână să se prelingă în inima bătrânului. Acesta ia turmalinul și iese.
*
Copilul albastru se joacă într-o grădină. El le arată soarele celorlalți copii care râd.