Carbonizate, gândurile mi se învârt
Nu știu metoda pentru-a le opri
Singurătatea vine și-mi șoptește
Să le oprești ar trebui să știi
Secretul Morții!

La mine vin și prietenii să-și plângă
Iubirile ce le-au condus
Spre neagra noapte-a despărțirii
Apoi mă-ntreabă: Ce ai de spus?
Nimic!

Eu tac, privirea-mi cade în pământ
Și mă gândesc pe rând la toate
Dar nu am timp să le răspund
M-apropii încet, încet de moarte
Și sufăr.


Atunci, uitarea se așterne lin
Pe tot ce e viu și e frumos
Degeaba-ncerc să le răspund, să strig,
Căci cineva mă cheamă acolo jos
Și n-am să mai revin.