Praf de aripi de inger
presarat prin cimitire uitate de vreme,
pietre prea colturoase ca sa incapa in luna,
ciment batatorit acoperind pietrele,
stafii rugandu-se sa se faca lumina din praf
si stele sporovaind la un ceai
despre atata noapte
prefacuta in soare.
De parca ar auzi cineva teama pietrei de-abis
sau in ce mod ar vorbi vreun clopot
de mortii ce l-au facut sa cante
in amurgul bantuit de stele si ciori,
despre cum praful devine lumina si noaptea zi
de parc-ai avea atata rabdare
sa intrebi soarele
unde-i e noaptea.