Nu e frumos sa privesti afara,
Cand dincolo de fereastra e primavara?
Nu e o poveste ca-n vise,
Nu e asa cum inima ta dorise?

Afara-i pustiu
Desi primavara a venit de timpuriu
Copacii in aceasta primavara nici nu au inflorit,
Iar tu te simti deprimat, obosit si trist

Casa-i goala
Fara persoana care te imbratisa afara
Inchizi ochii si-ti amintesti
Vremurile de demult vrei sa le retraiesti
Dar realizezi ca nu poate fi adevarat
Ca vietile voastre demult s-au separat
Spune-mi ce vezi acum, gandte gandesti la ea:
Primul ei sarut sau cand a fost despartirea- lacrima, durerea?

Poti sa mai traiesti linistit
Poti sa te declari fericit,
Cand ea iti lipseste noapte dupa noapte,
Iar tu o chemi in mintea ta, de acolo, de departe...

Nu te grabi sa pleci in urma ei
Poate ca va reveni asupra deciziei
Poate ca doar a vrut sa fuga departe,
In deserturi imense, in pustietate...

Iti faci bagajul, iti iei si o poza cu ea
Si-ncepi sa cutrieri lumea, intreband de ea
Nimeni nu te poate ajuta
Nimeni nu-ti poate drumul arata

Ai ajuns un disperat
Ai pierdut tot, te-ai inecat
Si te hotarasti sa iei trenul si sa te intorci acasa
Sa incerci sa iti faci ordine in viata

Esti debusolat si trist, si te gandesti
Ca alta fata n-ai sa mai cuceresti
Si dupa atata timp pierdut pe drum, te-ntorci acasa,
Si cand deschizi usa, ea te asteapta, ca in prima zi, la masa...