Vine o vreme când seacă fântânile,
O crudă vreme a împietririi,
Când fără de vlagă tremură mâinile
Și ochii se dau treji adormirii.

E ora abulică fără iubire,
Când doar tramvaiele ca niște hurezi
Macină nopțile. Și nu e simțire,
Și viață nu e, doar grămezi,

Bulucite celulele una într-alta,
Doar o foame, o poftă păgână.
În stânga-i un zeu ține dalta,

Anapoda dreapta ciocanul strunește.
O, -n haos mai bine rămână
Clipa în care uitarea domnește.