Incerc sa dau un rost verdelui!
Incerc sa intzeleg de ce exista?DE ce iarba are culoarea verde?
Oare e intr-adevar aceasta culoare?Sau asha am definit-o noi,doar ca sa ne simtim mai bine,ca sa zicem shi noi ca am creat ceva!
Dar ce am creat?
Numai imaterial,efemer...
Poate....daca am incerca sa nu gandim...doar sa simtzim...dar nu.Nu sunt o romantica...dar nici numai cu ratziune nu se poate....De ce?
Din nou trebuie sa raspund cu "nu shtiu"...
De ce?
Pentru ca eu nu sunt un original,nici un geniu...eu sunt...dar am mai dezbatut subiectul acesta odata....asha ca nu o sa revin asupra lui....
De ce?
De data asta shtiu raspunsul...nu e deloc important ceea ce sunt! E important ceea ce scriu...
Dar shi asta e doar maculatura...deja incep sa ma intind prea mult!

O noapte grea....cu stele multe...se uita inocenta la cer shi visa....Merita sa viseze? Nu shtia nici ea...dar asta nu o oprea sa viseze in continuare....
Shi visa...la ce? NU ishi dadea nici ea prea bine seama...
Voia doar ca totul sa fie altfel....sa fie shi ea,in sfarshit un om.Dar shtia ca pe moment era imposibil...
Ar fi vrut sa fie o stea,oricum sufletul ei era rece ca un corp ceresc fara lumina proprie,unul care doar fura lumina shi incerca sa imprumute caldura altora....
Deshi....nici asta nu ii reusha prea bine!
Incerca sa ishi imagineze ca se afla pe o planeta parasita...dar shi-a dat seama ca nu era o idee originala!Asha ca s-a gandit sa viseze la altceva!
Da!I-a venit o idee...ce-ar fi sa viseze ca e indragostita!
Nici asta nu era o idee originala,dar in fond,nu mai conta!
Asta era ceea ce ishi dorea ea cu atata ardoare,dar nu avea...
Ea nu ishi dorea numai sa fie iubita de altzii...ea dorea sa fie iubita,dar sa shi iubeasca....
Shi ,din nou,lacrimand incet,se intreba,daca sufletu ei era capabil sa mai iubeasca!Sau era prea plin de rani care nu se vindecasera?
Multi credeau ca erau rani provocate de iubiri trecute....insa se inshelau...ea nu se lasa ranita din dragoste...in schimb..orice gest,orice privire,orice atitudine o atingeau in suflet...acel suflet care se transformase de-a lungul anilor intr-un ocean de lacrimi!
Furtuni erau prevazute in fiecare zi shi ea incerca sa le evite...sau macar sa le potoleasca cat mai repede...
Era ca un fel de printzesa prinsa intr-o amortzeala care ii rodea,ca un parazit,toata pofta de viatza,toata energia...Shi o lasa dezamagita,obosita...shi prea inutila pentru a mai respira....
Ii veni in minte un vers...
"O viatza moarta-i cea mai trista...
O lacrima uscata in batista!...."
Shi atunci shi-a dat seama....shtia ce era...o lacrima....
Insa se mai ivi o intrebare in ea....oare va sfarshi asemeni unei lacrimi???...........

florea ana-maria