Citesc în zâmbetul interbelic
mai mult ca prezentul-trecut,
curba punctată a vieții-morții-vieții
se deșiră peste pielea tumefiată;
tic-tac in jurul arătătorului,
fug, fug în mine, fug de mine,
copil tardiv în stârvul unei ierni.

Hai, viscol orb, să jucăm
leapșa pe uitate,
să pierd, să mă aduni nor
și să las cerul să treacă
acul și ața.

Sau un experiment
de chimie organică a unei lumini,
un felinar plăpând
așteaptă să călăuzească o mână,
să-i ascult așteptarea pe la crăpături,
sufăr curiozitatea
unui suflet amorfozat,
semn că viața nu mai curge în oase,
mișcarea ordonată
a particulelor încărcate oniric
se petrece
în orice petec de credință;

fiindcă în orice viitor e un om,
sau fiindcă un bătrân a aprins dimineața ..