Aia avea un corp de chitară electrică.
Unii erau de un albastru exasperat:
"Ce domnule, aia e muzică?"
....................................

Þipătul n-a plecat din ea.
....................................

Aia se cînta prin holurile lor, prin gîndurile lor, prin casele lor,
prin vorbele lor, prin barurile lor
cu solo-uri fascinant-mlăștinoase, chemătoare.
Cu timpul, s-au obișnuit.
Era chiar roz-plăcut s-o intîlnești, așa roșie blîndă, țipăt secătuit.
Necunoscuții întrebau în spatele ei...
Aia se intorcea ușor ca un strigăt si privirea cînta (uneori).
...................................

Era o coardă sensibilă.