agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-05 | |
Caleidoscopul e acel obiect ciudat pe care, dacă îl răsucești pe toate părțile, fiecare dintre ele îți va dezvălui o altă imagine din ceea ce e cuprins înăuntru. Niciodată nu poți ști dacă ai văzut tot, dacă acolo, în interior, nu se ascunde mai mult decât poți cuprinde dintr-un singur unghi, dintr-o singură privire. Nu știi, așa că te mulțumești să privești diferite părți, diferite fragmente de adevăr.
Iubita mea, majoritatea imaginilor următoare sunt preluate de aiurea, dar fiecare bucată al acestui poem-puzzle e un fragment de adevăr din caleidoscopul ființei mele. „Adio durere, bună ziua durere” e motto-ul fiecărei dimineți în care mă trezesc și în care zadarnic mă caut căci nu mă găsesc. Uneori mă simt atât de singur că aproape îmi este frică să mai vorbesc cu mine dar, cum spunea Noica, poate de la singurătate încolo începem noi înșine. Și atunci, rămânând eu însumi, mă pot gândi la noi, cei pe care prietenia nu îi mai încape. Mă gândesc la privirile tale însetate care mă dor și la faptul că, străină de mine, bucuria ființei tale o aștept. Uneori visez că stăm alături, întinși într-un pat mare de tot. Tu într-un colț, eu într-un colț, ne scriem unul altuia poezii. Ridic ochii și te admir, privirile mele îți sărută părul, ceafa, linia gâtului, umerii, ocrotindu-te, încercând să-ți ofer sentimentele de care ai nevoie, să-ți spulber neliniștile și incertitudinile, să-ți oblojesc spaima... Să-mi temperez spaimele. Hm, poate că zâmbești. Dar eu, care atât de mult te-am visat, am umblat, am vorbit, m-am culcat cu fantoma ta, eu care te-am deposedat de tine fără să-ți spun, fără să te avertizez, eu zâmbesc cu tristețe și continui să rătăcesc în tine cu versuri sfâșiate. Să râzi când îți vine să râzi! Să râzi, iubito, și când îți vine să plângi! Sfatul acesta e darul meu. Așa că râzi de mine, râzi! Un poet e doar un clovn cu pretenții. Râzi! De asta sunt și făcuți poeții. Oricum, pentru mine nu mai contează, eu sunt ucis de mult, sunt cadavrul răstignit la marginea drumului străbătut de cea pe care o doresc cea care, fără să știe, m-a ucis. M-a ucis dându-mi adevărul și m-a ucis relevându-mi ce anume vreau de fapt, dezvăluindu-mi de ce lucru anume, dorindu-l, mă tem. Așa că tac, mulțumindu-mă să-ți ascult râsul și din când în când, să oftez din prea plinul singurătății mele. Uneori mi-e ciudă că nimeni nu mă observă, că fața mea zâmbitoare îi înșeală pe toți cei care nu au ochi decât pentru aparențe. Dar asta e, râd și eu, căci mai trece o zi și încă o zi în care nimic nu se schimbă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate