Ucide-mă încet, rupe bucăți din mine,
Și sufletu-mi pierdut, rănește-l în neștire,
Calcă-mă în picioare, strivește-mă cu ură,
Dar lasă versul meu durerea să și-o spună...

Iubirea este durere...și chin...și suferință...
Un ideal pierdut...distrus de umilință...
O agonie-mi sufletul rănit și-nsângerat,
Ce nu mai poate duce destinul blestemat...

Te crezi neînțeleasă, romantică, poetă,
O inimă iubitoare, sensibilă, directă,
Un îngeraș firav...cu-o inimă rănită,
Ce suferă cumplit și e nefericită...

Eu cred că ești infectă, perversă, ipocrită,
Cu o inimă uscată, de dragoste lipsită...
De-ai fi fost o parte din tot ce ai pretins...
Să fii convinsă, dragă, că nu m-ai fi respins...

Cu sufletul tău rece, n-ai cum să mă-nțelegi,
Mă scuipi direct în față, iubirea mi-o renegi,
Te enervezi degeaba, n-ai cum să mă oprești...
Iar data viitoare...încearcă să iubești....

În lupta cu destinul, admit că sunt învins,
Dragostea mea curată rămâne doar un vis...
Bine! Așa să fie!...Nu vreau să schimb nimic...
Cândva vei înțelege...M-ai judecat greșit....

Rămân doar cu regrete și cu păreri de rău,
Cu vise spulberate în sufletul meu greu...
De-aveam noroc în viață, aș fi putut iubi...
Un înger pur și dulce și nu aș suferi...