agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-10 | | Înscris în bibliotecă de error
I
TENEBRELE In vagauna trista si urata In care Dumnezeu m-a surghiunit, Si unde nici o raza n-a zambit Iar noaptea mi-este gazda mohorata, Par un zugrav de soarta osandit Perdeaua beznei s-o picteze, oarba; Un bucatar funebru, pus sa fiarba Si sa-si manance inima, silit. Din cand in cand, luceste, creste, -apare O stafie cu trupul minunat, Cu dulce, -orientala leganare; Si cand intregul trup s-a-nfatisat, Imi recunosc vedenia divina: E, neagra, EA, cea plina de lumina. II MIRESME Prietene, vreodata-ai respirat Cu-adanca si aleasa desfatare, Tamaia care arde in altare, Sau moscul dintr-un scrin demult uitat? E farmecul cu care te imbata Aroma re-nviatului trecut; E floarea ce-o culegi intr-un sarut, Sorbindu-i fragezimea de-altadata. - Din parul ei, pe umeri revarsat, Jertfelnic de alcov, inmiresmat, Se raspandea un aer de savana, Iar fragezimea trupului ei pur, Invesmantat in val si in velur, Plutea ca un usor parfumde blana. III CHIPUL DIN RAMA Asa cum rama-mbraca un tablou, Dand pret sporit desavarsitei arte, Si cum de restul lumii il desparte, Invaluindu-l intr-un farmec nou, Tot ce-o-nconjoara: giuvaieruri rare, Metaluri scumpe, mobila-ncrustata, Nu-ntuneca faptura-i minunata, Ci ea, ca-n cadra, mai frumoasa-apare! Si cum ii place-adesea sa se minta Ca toate-n jurul ei o indragesc, Si-afunda-n perne trupul tineresc, Matasea fina s-o dezmnierde goala... Si-n sprinten salt sau lunecand domoala, Ca o maimuta mica - se alinta. IV PORTRETUL Se mistuie in Moarte si-n Durere Vapaia care-n noi a stralucit... Din ochii care-odata mi-au zambit, Din gura ta, balsam de mangaiere, Din revarsarea vie a luminii, Din farmecul tau in care ma scaldam Ce-a mai ramas iubirii? Ce mai am? Un palid chip, nelamurite linii, Pe care Timpul, gade-al tinetii, Il sterge cu aripile-i haine, In umbra-alunecandu-l, ca pe mine. - Dar, ucigas al Artei si al Vietii, Din gandul meu n-ai sa mi-o smulgi pe Ea O, desfatarea, nemurirea mea!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate