soarele înoată cu viteză maximă spre adâncurile abisului, în roz. câmpiile înverzite sub lanul galben de grâu, subtilizat parcă din fulgul vesel și ușor al rățoiului Donald, se trezesc din somnul vegetalului simplu în evoluție, cu privirile îndreptate în sus și încordate până la punctul de tensiune maximă, gata să scape din mâinile arcașului și ale plutonului de execuție, pregătit să se înfigă în somnul cărnii, sofisticat și învoluat dar mult mai generos cu viciile și emoția din timpul golirii definitive și repetate a trupului. Din picăturile triste și exilate pentru moment în aer, departe de ceea ce le seamănă, rozul atacă în masacru și își pictează chipul peste chipurile celorlalte culori uimite și paralizate de orgasmul infinit al celor ce se predau striviți de vină, de neputința de a produce o asemenea invazie sau invazia perfectă. Vinovate de complotul din jurul plonjonului inițial când soarele a căzut pentru prima dată în adâncul roz mituindu-le cu superbul. Dar nu asta mă îngrijorează în clipa de față, pentru că această clipă de față ce îmi alunecă foarte ușor și neîntrerupt pe chip este invadată brusc, cotropită cu forța de altă lumină, mult mai intensă, în care verdele crud și palid al câmpiilor, galbenul stors din fulgul transparent acum al rățoiului Donald, și albastrul violator al ochilor desenați pe chip, se topesc în albul de nesfârtecat încă o dată în culori și transparență, în liniște și melodii mulse din sfârcurile deformate ale aceleași liniști, în Tristan și Isolda, în Enghidu și lei, în Wilma-Barney și Rubble, în Gopo și Gopo, în Isus și primul său gând că ar putea fi Mesia, în Cavalerul Gabriel, foarte priceput să ascundă împotența și sterilitatea stăpânului și Fecioara Maria, în David și Vitoria Beakham, în Stan și Bran, în Tom și Jerry, în Cruela și cel mai schingiuit țigaret din înalta societate, în Piff și Hercule, în imensa capodoperă a bibliotecii din Alexandria și microscopica scânteie, în specia umană frustrată și vinovată de existența polițiștilor și polițiștii aceleeași specii din care fac parte, în Salice și Salice ,( pe care Salice o întâlnește, chiar acum și întâmplător pe strada de unde văd perfect cum Salice se privește cu Salice. Salice îi zâmbește și o întreabă pe Salice: Salice, vrei să mergi cu Salice pe strada Salice, acasă la Salice, unde Salice se bate cu Salice pentru Salice? Salice îi zâmbește și ea la rândul său și-i răspunde lui Salice: Salice ar merge cu drag împreună cu Salice, pe strada Salice, acasă la Salice unde Salice se bate cu Salice pentru Salice, dar Salice nu renunță la Salice, Salice rămâne cu Salice, Salice rămâne în Salice, Salice nu pleacă din Salice), în fiecare Salice și Salice, în Clarice și sperma canibală după care tânjește, în Hitler și ovulul neatins de spermatozoidul înțelept și cel mai sprinten ce se pișă de sus pe cei mai idioți dispuși să se înnoureze, în tată și fiu, în fructul interzis și celelalte fructe interzise, în cel ce f... și cel f...., în restul și frică, în frică și spaimă, în underground și striptease, în dragoste și ură, în viață și moarte și la final în ultimele două schije, fatale, în p... și p..... Dar nici astea nu mă preocupă în clipa de față în care încap toate miile de ani care vin din ambele sensuri. Acum nu mă preocupă nimic. Sunt Campionul Absolut al tuturor timpurilor și nu am nici o preocupare.