împietresc prima ultimă
zi și noapte…
în șoapte, vorbe
nu mai vorbesc;
ale tale și ale mele.

printre zile,
am rătăcit iluziile;
culegem timpuri plurale
le punem la presat în ierbar,
le exhibăm pe simezele unei singure respirații.

începutul a fost o joacă de umbre
încă de dinainte de soartă,
răsucite pe după nouă coloane de apusuri tardive,
lepădând înainte de vreme diminețile de luni,
germinăm echinocții de anotimpuri cruciale

dansăm pe firul ierbii
între prăpăstii, iluzii rătăcite, inele de iele,
dacă trosnește focul în sobă
nimeni nu mai are poftă de politețuri
ne facem culcuș în iarba verilor trecute de orizont,

culegem muguri plăpânzi din candelabre
ce-au străbătut cândva continentul
și i-au lăsat adânci cicatrice supraombilicale,
ne îmbăiem în oglinda privirilor oarbe
uite codrul de aramă cum arde…

mirându-ne de graba tremurătoare a îmbrățișării,
împreunare de phoenicși, sunând brățări de crotal
și gheare de urs legate de glezne
ne-mbată

vântul din miazănoapte
aleargă
în întâmpinarea pleoapei solitare,
am spart clepsidra,
vindem fărâme de cristal…

17.02.2004