agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-18 | | Înscris în bibliotecă de Mariana Cardas
Clair de lune
La lune était sereine et jouait sur les flots. - La fenêtre enfin libre est ouverte à la brise, La sultane regarde, et la mer qui se brise, Là-bas, d'un flot d'argent brode les noirs îlots. De ses doigts en vibrant s'échappe la guitare. Elle écoute... Un bruit sourd frappe les sourds échos. Est-ce un lourd vaisseau turc qui vient des eaux de Cos, Battant l'archipel grec de sa rame tartare ? Sont-ce des cormorans qui plongent tour à tour, Et coupent l'eau, qui roule en perles sur leur aile ? Est-ce un djinn qui là-haut siffle d'une voix grêle, Et jette dans la mer les créneaux de la tour ? Qui trouble ainsi les flots près du sérail des femmes ? Ni le noir cormoran, sur la vague bercé, Ni les pierres du mur, ni le bruit cadencé Du lourd vaisseau, rampant sur l'onde avec des rames. Ce sont des sacs pesants, d'où partent des sanglots. On verrait, en sondant la mer qui les promène, Se mouvoir dans leurs flancs comme une forme humaine... La lune était sereine et jouait sur les flots. Clar de lună Era senină luna și se juca pe valuri Fereastra-i larg deschisă la briza nopții-adânci, Privea sultana marea cum se izbea de stânci Cu fir de-argint tivindu-și cernitele ei maluri. Vibrând, deodată-i scapă din mâini a sa ghitară. Ascultă ... Vagi ecouri de zgomot somnoros. Despică, grea, o navă turcească dinspre Cos Arhipelagu-elenic cu vâsla ei tătară? Sunt cormoranii sprinteni, ce rând pe rând se-afundă Și se stropesc pe aripi cu perle străvezii? Ori duhul rău e care, cu șuiere zglobii, Crenelele cetății în mare le scufundă? Dar cine-agită valul aproape de harem ? Nu-i cormoranul negru, de ape alintat, Nici pietrele din ziduri, nici zvonul cadențat Al vasului ce trece cu vâslele-i ce gem. Sunt saci greoi din care suspine vin spre maluri Și ai vedea, cătându-i, în marea călătoare, Că-nchid în ei o formă umană, mișcătoare ... Era senină luna și se juca pe valuri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate