absurda primăvară din mine
a scos ghioceii pe caldarîmul ca o insulă rece a dimineții
în coșurile acelea mari de nuiele albastre
gondole bolnave de atîta soare alb ireal
o privesc în ochii ei frumoși
ca două felii de lumină glazurată
și îi povestesc mai departe
despre insomniile din țara norilor singuratici
și despre sloiurile rătăcite în rîurile sanguine ale inimii mele
în timp ce ea rîde asemeni unei adolescente iubind prima dată
și îmbietoare mă ispitește să devin echinocțiu
dar degeaba, eu nu cumpăr ghiocei, eu îi fur iubito
îi fur cu privirea, ca un hoț al surîsului tău
îi fur pentru camera mea de sticlă și alabastru
cuib de cocori pe sub baldachinul norilor
acolo unde te văd despletindu-te de lujeri
îi fur din coșurile tale gondole îmbolnăvite de soare