La începuturi
m-am adăpostit în tine
fugind de toamna ce mă bântuia
desfrunzindu-mi
răsăritul.
Acolo-mi găsisem radăcinile
asteptându-mă desculțe
în iarba ochilor tăi.
Iar pentru că mâinile mele
își uitaseră rostul
mi-ai crescut în loc
aripi să-ți zbor
gândurile.
De teama iernii îmi fugiseră
în vânt toate pletele
și atunci mi-ai sădit în loc
alge mirosind a
busuioc.
Treptat am constatat că
umbra mea se subțiază
și palpită tot mai rar
până când într-o seară
nu m-am mai găsit
deloc
pe dinafară.