Către finalu-acestor rânduri
o femeie sculpteaza un semn in nisip.
Bărbatul îl șterge de la inceputuri:
- Vinovatul s-arunce cu piatra cel dintâi!

Timpul arde-n trupuri
si naste lumii deznădejdi...

În fața apei sculpteaza, femeia
sprijinita de un anotimp,
șoptește in dureri,tăcut dar perceptibil:
- Eu de-o parte, Tu de alta...
între noi un singur cuvânt:
...iubesc.