Bun, să vorbim despre cele trei atribute majore ale Intoleranței: Patria, Limba și Figurile Eroice.
Patria este o noțiune foarte personală pentru fiecare. Aș zice că pentru multă lume e o noțiune intimă, din cele despre care se vorbește doar cu cei foarte apropiați. „Ubi bene, ibi patria” spuneau romanii. Pentru mine, patria este „un loc curat și bine luminat”, acolo unde mă simt confortabil. Intrăm sau vom intra în UE. S-ar putea ca pentru mulți din noi patria să fie la Nuremberg sau la Bruxelles sau la Lisabona.Nu însă și pentru intoleranți. Aceștia trebuie să-și strige, să-și urle, să-și zbiere dragostea lor și numai a lor pentru patrie, așa cum o văd ei. Alte viziuni sunt interzise, sunt de disprețuit. „România dodoloață...” așa cum e văzută de intoleranți e o chestie care, din păcate, scârțâie. Atât ardelenii cât și mai ales cei din Basarabia au învățat să se teamă de „jandarmul român” și de umbra lungă a acestuia. Și pe lângă jandarm mai erau și funcționarii veniți din Vechiul Regat...Și așa, dorința unor oameni de a ajunge mai sus, de a înlocui pe alții nu prin calitățile personale ci prin apartenența la un neam a condus la mici drame, atunci când descopereau uimiți că n-aveau să primească postul X sau Y ci acela va fi luat de cineva străin, venit din Vechiul Regat. Pentru cei interesați de subiect recomand consultarea întregii literaturi memorialistice ardelenești de după unire. Și eventual, a documentelor Consiliului Dirigent, a cărui întemeietori (Maniu et company)ar fi vrut un soi de federație și în nici un caz ceea ce a ieșit. Șoc ? Groază ? Impietate ? Acesta este adevărul-care „ne va elibera „?
Limba este o durere profundă pentru intolerant. Cine nu vorbește în limba sa, acela este în mod sigur un dușman. Aceste idei mă fac să mă gândesc la vânzătorul din tutungeria de la Rossio, din Lisabona. Era un om minunat, foarte inteligent, portughez de 10 generații. Dar, dacă vroia să trăiască, trebuia să vorbească în engleză, franceză și germană pentru că altfel cei care intrau în tutungerie și habar n-aveau de portugheză (inclusiv cazul meu) ar fi plecat mai departe. Iar el ar fi murit de foame.Acest micuț amănunt este probabil uitat de cei care nu au nimic mai bun de făcut decât să demonstreze pentru limba X sau Y, fără să se gândească că ar trebui s-o știe și pe Z.Și, de asemenea, pe cei care sunt contra folosirii limbii Þ pentru că „nu ne mai înțelegem cu ei”.Greșit, frați intoleranți. Dacă vor dori să lucreze aici, să-și câștige o pâine aici vor trebui să învețe limba noastră. Așa cum și noi va trebui să învățăm alte limbi dacă dorim să lucrăm în UE.
În sfârșit, figurile istorice. Acestea, sigur, cum să-l vorbești de rău pe Maniu, de exemplu ? Poate doar amintind ce a spus Argetoianu „Nu a murit la timp. Dacă murea în 1920 era un erou”. Figurile istorice se perimează și se prăfuiesc, ca niște bibelouri pe un raft. Îi privesc cu milă pe acei care nu se pot afirma decât apelând la ele (a se vedea de exemplu prăfuitul dinozaur PNÞCD) și îmi vine să le spun „Faceți-vă fraților, viața voastră personală! Nu vă împăunați cu ce au făcut alții!”.
Dacă vom trăi, mâine vom studia. Un studiu de caz despre intoleranță. Justificarea războiului din Irak.