Ochi uscat nesatul de orizonturi,
sapi in lumina de cand te am
si inca n-ai vazut cercul
sarpelui care isi poarta in dinti
coada.
(Desi sasaie zdravene sunete primordiale
si poarta pe solzi
vi-zi-bi-le, strigatoare la cer
ramasite de cautare).

Timpul privirii tale e atat de strans
in chingile sirenelor orizontale,
incat il doare
uitarea ca trece.

Aud tacuta zbatere din piept
care imi ticaie ca ti-am inchis de mult privirea.
Esti orb
din secunda de copilarie
in care am decretat ca orizonturile merita
sa-mi tin flamanda
inima.

O sa te inchid
ca sa te-nvat
sa plangi
de frumusete.

Poate lacrima ta curgand din frunte
va rescrie legile universului meu,
si-l va curba usor,
ca sa-si poata intr-un sfarsit inghiti
coada.