ma indrept catre locul unde ar fi trebuit sa fii,
dar intre timp tu ai plecat mai departe
catre o alta destinatie.
poate ca ar trebui sa te caut la o margine de mare,
dar intre timp valurile vor fi sters orice urma a ta,
de pe nisip...
si mi-e frica sa nu ma ratacesc iar,
pentru inca un veac de asteptare
(si poate si de plagiat voi fi acuzata,cine stie);
am sa ma asez aici,intre pamant,cer si mare
si am sa-mi trag sufletul,
chiar daca nu e nimeni langa mine
de care sa ma sprijin.
oricum,eu nu vroiam sa rastorn lumea,
asa ca nu aveam nevoie
decat de un umar pe care sa-mi aplec sufletul,
nu de un punct de sprijin pentru o parghie.
eu nu vroiam sa ma agat cu ghearele de umarul iubirii...
vroiam doar sa o intreb de ce nu e fericita?
m-am izbit insa de o piatra ascunsa privirii mele,
sau aruncata de altcineva,
cu mult inainte de-a ajunge eu
sa o simt proptindu-mi-se drept in coaste
si iar m-am trezit adulmecand o noua cazatura.
De data asta,mi-am julit genunchiul drept,
iar palma stanga a incasat o zgarietura,care imi va prelungi
linia iubirii pana la...pana unde?!
De data asta plang nu din pricina cazaturii,
si cred ca am si uitat cum e sa plangi.