... e intuneric, e umed si e frig.
un vânt pribeag îmi cântă disperarea.
Nu știu…
să stau? să mușc? să zgârii… sau strig?
S-accept durerea
și s-aștept urmarea?

Încet mă liniștesc... și știu
ce reprezint eu pentru tine;
Ce am putut, ce pot,
ce-aș vrea să fiu,
ce-aș vrea să facem
să ne fie bine.

M-ai vizitat făptură rece,
și m-ai făcut să tremur, să tresalt;
Iubirea-mi pentru tine
în veac nu o să sece,
ci o sa crească
și o să tindă spre înalt!

E bine fără tine, dar...e foarte rău.
Ești mai prezentă-acum
decât oricând!
În existența-mi ai deschis un hău...
dar ești cu mine
în fiecare gând!

Cu mine haide, de viață să ne bucurăm,
să construim din nou un „NOI”
Greșeli nevrute...
putem să le iertăm?
Când fi-vom pregătiți...
să-ncepem viața-n doi!